Am auzit prima dată de inginerul Cornel Moldovan în biroul profesorului Mihai Drăgănescu în primăvara anului 1969. Profesorul Drăgănescu era secretarul permanent al unei Comisii cu un titlu lung ca toate instituțiile create în acei ani, Comisia Guvernamentală pentru dotarea cu echipamente de prelucrarea automată a datelor, și se ocupa intens de organizarea unei industrii de tehnică de calcul și a unei rețele de centre de calcul electronice. Eram proaspăt numit director științific la Institutul de tehnică de calcul, institut care avea și acesta un nume imposibil ICPUEC - Institutul de cercetare și proiectare pentru utilaje electronice de calcul. Numirea era făcută pe locul lăsat liber de Victor Toma care demisionase nefiind de acord cu achiziționarea unei licențe industriale de calculatoare electronice. El si-ar fi dorit să se multiplice în serie calculatoarele CIFA realizate de el, dar era deja evident pentru oricine ca nu era o soluție pentru o industrie, lucru clar chiar și pentru mine, care proveneam din mediul universitar din Timișoara unde participasem la echipa care crease calculatoarele MECIPT-1 și MECIPT-2 și proiectase MECIPT-3. În anii 1966 si 1967 fusesem însă în Anglia și vizitele la fabricile concernelor ICT și Elliot îmi dăduseră dimensiunea a ceea ce trebuie să fie o industrie de calculatoare și ce limitări tehnologice aveau CIFA, MECIPT și DACICC.
Profesorul Drăgănescu mi-a prezentat conceptul viitoarei industrii de tehnică de calcul care urma să cuprindă institutul al cărui director științific eram numit, fabrici de profil și o întreprindere de service căruia i se găsise o denumire desigur și ea lungă IIRUC – Întreprinderea pentru întreținerea și repararea utilajelor de calcul. Ca viitor director al IIRUC, Mihai Drăgănescu mi-a spus că a fost selectat Cornel Moldovan, un inginer cu experiență care lucra pe platforma industrială 23 August, platformă cunoscută apoi ca Faur. L-am și cunoscut pe Cornel Moldovan și am stabilit de la început o relație bună fără adversitățile la modă atunci între conducătorii unor întreprinderi din aceiaș ramură. Cornel Moldovan a organizat rapid și bine o întreprindere de succes cu dezvoltare atât verticală, pentru toată gama de echipamente de tehnică de calcul, cât și orizontală prin crearea de filiale în toată țara.
La rândul meu ca director științific al ICPUEC, ulterior devenit ITC, am creat un sector industrial de software de bază, deși am avut de înfruntat o opoziție demnă de cauze mai bune a hardware-istilor, dar despre aceasta voi scrie cu altă ocazie. Am colaborat atunci direct cu Cornel Moldovan și alte persoane din conducerea IIRUC, de exemplu cu Mircea Epure, la sincronizarea instalărilor de calculatoare și sisteme de operare sau alte programe de bază. Colaborarea a continuat și la exportul de calculatoare FELIX sau INDEPENDENT în țări ca Germania de Est, Cehoslovacia sau R. P. China, dar și Siria, Irak sau alte țări. Perioada respectivă ne-a cimentat o relație de apreciere și respect reciproc care a continuat timp de decenii.
Viața a mers înainte și în deceniul 1981-1989 eu am fost numit mai întâi în conducerea ministerului de resort ca secretar de stat pentru coordonarea cercetării-dezvoltării și a investițiilor, iar 1985 director general al CIETC - Centrala industrială de electronică și tehnică de calcul - un conglomerat de 20 fabrici, 3 institute, o întreprindere de service IIRUC și una de comerț exterior Electronum.
L-am simțit aproape și receptiv la toate inițiativele mele pe Cornel Moldovan, care mi-a oferit și sprijin logistic, sediul centralei și al IIRUC fiind vecine. Îmi amintesc că una dintre deciziile CIETC a fost de introducere a unui sistem de asigurare a calității în întreprinderile centralei, inspirat din cel implementat la Rom Control Data, tot o unitate a centralei, și la ITC – sectorul centrale nuclear-electrice. Măsura nu era foarte populară din cauza rigurozității neobișnuite în acele vremuri și deseori intervenția lui Cornel Moldovan a fost de sprijinire a măsurilor propuse, impunându-se unor directori mai tineri și mai cu probleme în întreprinderile lor.
Am sprijinit și eu în măsura resurselor de care dispuneam eforturile de investiții și IIRUC și-a crescut mult baza materială și de clădiri. S-a creat o zestre imobiliară, care desigur nu aveam cum să anticipăm niciunul din noi atunci, că va creste atractivitatea IIRUC după 1990 când s-a declanșat marea privatizare și au ieșit la suprafață obscure interese imobiliare.
În decembrie 1989 am asistat cu bucurie cum marea masă a personalului IIRUC a intervenit pentru păstrarea în funcție a lui Cornel Moldovan, contra unei minorități care credea că este momentul să pună mâna fără muncă pe funcții de conducere.
A continuat și după 1989 cu curaj munca de dezvoltare a IIRUC. A văzut în 1990 în proiectul MEGAPOWER la care s-a angajat o șansă de dezvoltare a industriei electronice din România. Tehnologia VICOR pe care se baza tehnologia MEGAPOWER era cotată ca prima in lume in domeniu. Noua tehnologie dubla densitatea de putere a surselor de alimentare si permitea o durată medie intre defecțiuni a produselor de peste un milion de ore cu aplicații numeroase începând cu cele civile (calculatoare, telecomunicații) si terminând cu cele militare (aviație, rachete). Planul de afaceri elaborat in SUA cu sprijinul unor consultanți de business prevedea cercetarea noii tehnologii avansate, fabricația completa în SUA în România la IIRUC. Entuziast Cornel Moldovan a demarat și o investiție în platforma Pipera pentru noua fabrică a IIRUC de surse de alimentare performante. Un vis frumos, întrerupt însă de interesele obscure a ale directorului american de origine română al firmei, care odată ce a fost finanțat prin hotărâri ale Guvernului României a declanșat un război total împotriva boardului firmei pentru a obține controlul total asupra fondurilor și destinației produselor. Războiul a inclus depoziții mincinoase în fața unor parlamentari, sau a presei, toate fiind amplificate de rolul primului ministru de atunci Theodor Stolojan în crearea societății. După retragerea mea și a lui Florin Georgescu din board și numirea lui Cornel Moldovan ca președinte de board, lucrurile nu au evoluat în bine și firma s-a îndreptat spre faliment. În fața campaniei de presă autoritățile au demarat o anchetă și au găsit că directorul IIRUC ar fi semnat niște documente care au prejudiciat IIRUC. Documentele îi erau prezentate în limba engleză de unul dintre românii angajați atunci ai centralei care ulterior s-a stabilit în SUA. Am susținut și atunci și cred și acum că de fapt Cornel Moldovan, condamnat la închisoare, din care o parte a și executat, a fost un nevinovat oferit opiniei publice ca țap ispășitor, în timp ce adevărații vinovați au obținut cetățenia SUA și s-au protejat de urmări inclusiv prin faliment personal.
Pentru mine Cornel Moldovan rămâne un simbol al istoriei tehnicii de calcul din România, o personalitate importantă care și-a pus amprenta asupra acesteia.
12 martie 2014