MECIPT - Primii ani

Primii ani din viaţa mea profesională sunt legaţi prin mii de fire de MECIPT. Acolo mi-am făcut ucenicia, acolo m-am format ca dascăl, acolo am primit primele lecţii de viaţă, începând să disting albul de negru, frumosul în muncă de banal.

Până la un moment dat viaţa mea profesională a fost rectilinie. Şi nu numai a mea, sistemul îţi stabilea traseul profesional. intrai la facultatea cât de cât aleasă de tine, dar mergeai unde erai repartizat, erai legat apoi de locul de muncă şi promovai după merite sau conjunctural. Într-un fel aceasta a fost şi soarta mea. Numai în două momente din viaţă decizia mi-a aparţinut. Un moment a fost când am ales să-mi încep cariera la MECIPT şi al doilea după peste 40 ani când am decis să ies din sectorul public.

La MECIPT nu am ajuns uşor ca un joc al sorţii şi fără luptă. Eram student eminent, şef de promoţie cu diplomă de merit, şi evident aveam prioritate după regulile acelor ani la repartizare directă în învăţământul superior. Dar, în anul 1961 ca student în anul IV la Facultatea de electrotehnică am fost abordat de Vili Lowenfeld, unul din cei doi creatori ai MECIPT un proiect despre care se vorbea deja, dar nu cu voce tare. Vili m-a adus la calculatorul aflat atunci încă înainte de naştere şi am început să lucrez cu Iosif Kaufmann, sub forma unui cerc studenţesc metodă la modă în vremea aceea. A fost momentul în care după impulsurile iniţiale ale lui Grigore C. Moisil am decis că vreau cu orice preţ să lucrez în domeniul calculatoarelor.

Calculatoarele electronice nu au viitor...

Înainte de repartizare prin mai 1962 am fost chemat de un eminent profesor Toma D., azi academician, care a fost şi conducător ştiinţific al lucrării mele de diplomă despre contactele electrice în regim de curenţi slabi, pentru o discuţie. Subiectul convorbirii era propunerea să devin asistent la catedra dânsului. Mi-am exprimat timid dar ferm intenţia de a lucra la MECIPT. Nu uit nici azi cum mi-a explicat că aceste calculatoare au un viitor limitat ştiinţific, sunt nişte dulapuri cu tuburi electronice şi că mă voi plafona rapid dacă mă ocup de aceste calculatoare. Distinsul profesor nu era electronist şi desigur ştiinţa cunoaşte multe cazuri în care savanţi de mare renume nu au fost profeţi nici măcar în domeniul lor. Să nu uităm că se spune că Thomas J. Watson, preşedinte al IBM a estimat prin anii 1940 că lumea nu va avea nevoie de mai mult de 5 calculatoare !!

Profesorul respectiv având o funcţie de decizie, era decan şi preşedinte cal comisiei de repartizare, s-a opus să merg la MECIPT. Eram primul care mi-am ales locul de muncă şi am insistat sfătuit în prealabil şi de Vili Loewenfeld. A intervenit un alt profesor din comisie şi în final am mers în două locuri, şi la MECIPT şi la catedra de Bazele Electrotehnicii. Al doilea loc a fost şi el o şansă deoarece am avut norocul unei colaborări cu unul din idolii facultăţii noastre, marele profesor Plauţius Andronescu, atunci la apusul carierei.

La MECIPT am început oficial activitatea la 28 august 1962 ca inginer cu un salariu pe care îmi amintesc că era 1050 lei. Mai luam ceva şi de la catedră pentru norma didactică, stăteam la căminul studenţesc într-o cameră cu încă 3 colegi asistenţi universitari şi ei şi ... nu ne plângeam.

Ziua de 28 august 2008 ca primă zi de lucru ca angajat mi-a rămas în minte şi o retrăiesc ca atunci. Iosif (Sepi) Kaufmann m-a chemat lângă dânsul şi timp de 7 sau 8 ore mi-a prezentat schema dispozitivului de memorie cu tambur magnetic cerându-mi părerea despre ea. În partea doua a zilei singura dominantă era o puternică migrenă. Credeam că este un semn rău. Nu a fost...

Primul secret profesional

Tot în zilele acelea Sepi K. mi-a dezvăluit marele secret al funcţionării unui calculator electronic. Era vorba de faptul că după execuţia unei instrucţiuni registrul de adresă este incrementat cu 1 sau se face salt la adresa indicată în instrucţiune şi astfel se execută un program. A adăugat misterios că profesorul Rogojan care construia şi dânsul un calculator concurent nu ştie acest lucru şi nu cumva să-i spun eu. Alexandru Rogojan mi-a fost profesor în anul IV şi aveam dubii serioase asupra faptului că nu ar cunoaşte acest mecanism elementar. Şi sunt convins că nu din acest motiv şi-a finalizat calculatorul CETA numai în 1972 când a fost prea târziu..

Atmosfera de la MECIPT era extraordinară. Nu te urmărea nimeni dacă stai 8 sau 6 ore şi în consecinţă veneam dimineaţa la orele 8, mergeam la masă la prânz o oră sau două şi ne prindea seara şi la orele 10 în laborator. Echipa s-a mărit rapid, la fel şi densitatea în sala în care aveam un birou. Densitatea mare şi mobilierul neadecvat ne făcea să-l rearanjăm, doar de ni se va părea că spaţiul se măreşte. Multe mese erau pe coridorul clădirii care era folosit şi el ca spaţiu MECIPT. Una din camere avea şi un strung la care lucra un personaj faimos Negruţ, cel mai inventiv mecanic pe care l-am întâlnit în viaţa mea. Construia orice şi repara orice. Prin 1965 pe baza unor simple descrieri a construit o mini-presă pentru inele de ferită care a funcţionat.

O propunere de colaborare

Începând cu 1963 am început să lucrăm cu tranzistoare. Îmi amintesc că într-o seara Negruţ vine la mine şi-mi spune că am putea face împreună ceva bani dacă am repara tranzistoare. Am încercat să-i explic că tehnologia este complicată şi nu se pot repara. Mi-a explicat că a luat un tranzistor, l-a pus în mandrina strungului şi i-a retezat capacul. A văzut că în interior era un praf alb, de care urma să mă ocup eu să-l procur şi el ar repara tranzistoarele. Nu ştiu dacă l-am lămurit că nu se poate sau a crezut că nu sunt în stare să procur ... praful alb.

Documentarea se făcea cu greu. Literatura în limba engleză nu era accesibilă. Exista însă un bogat material documentar în limba rusă, de fapt traduceri ale cărţilor şi articolelor apărute în SUA şi Europa de Vest. Ne-am abonat la Novyie Knighi (Cărţi noi), am învăţat ruseşte şi aşa s-a proiectat cea mai mare parte din MECIPT 1 şi 2. Este adevărat că Sepi K. i-a scris prin 1961 profesorului M. V. Wilkes, de la Universitatea din Cambridge, unul dintre pionierii mondiali ai calculatoarelor, inventatorul microprogramării, şi acesta i-a trimis câteva reprinturi după articole în care descria calculatorul EDSAC.

Cartea profesorului Wilkes tradusă în limba rusă

Desigur nu exista nici o preocupare în URSS, de unde veneau cărţile, pentru drepturile de autor. Peste ani, la Cambridge prin 1970 i-am arătat profesorului Wilkes cartea sa "Time-sharing Computer Systems" apărută la Moscova în limba rusă fără să ştie desigur. Mai târziu a acordat Editurii Tehnice drepturile pentru ediţia în limba română după ediţia engleză din 1972 având onoarea de a fi traducătorul cărţii apărută în România în 1974 sub numele de "Sisteme de calcul cu acces multiplu".

Despre MECIPT însă şi cu altă ocazie.

Pentru comentarii click aici